Câteva ore mai târziu greșeala a fost corectată, după ce a fost taxată într-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas.
În cadrul vizitei oficiale pe care șeful diplomației germane a efectuat-o în Bulgaria marți, el s-a întâlnit cu Plevneliev și premierul Boiko Borisov, dar și cu ministrul de Externe Daniel Mitov și liderul Partidului socialist Bulgar Mihail Mikov.
Steinmeier a participat luni, involuntar, la o gafă similară în timpul vizitei pe care a efectuat-o în România.
El a fost neplăcut surprins, la București, de către omologul său român Bogdan Aurescu, care i-a înmânat o broșură cu ocazia marcării a 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state. Pe coperta broșurii, în locul hărții Germaniei era tipărită harta Franței, hașurată în culorile steagului german, alături de harta României.
Autoritățile române și-au prezentat scuze imediat pentru gafă. De asemenea, Aurescu i-a cerut scuze personal lui Steinmeier, care a afirmat că nu a observat greșeala.